Marturii constructie

Marturii de la Constructia Casei de Rugaciune

„ Daca n-ar fi fost Domnul de partea noastră …”

După multe rugaciuni si post, intr-o zi Dumnezeu a hotarat inceperea constructiei a Casei de Rugăciune.

Fraţii au început lucrul la constructie, iar noi surorile ne-am organizat sa asiguram mancarea de pranz. La început am gatit, acasă, la unele surori, transportand  pe mâini mancarea si vesela. Mai târziu, Domnul a deschis o posibilitate pentru lucrarea surorilor, primind o sala de la Restaurantul Pescarus(cladire lângă constructie) unde s-au adus doua aragaze cu butelii. Problema era ca nu aveam apa curenta, dar aduceam de la fantani  cu oale si bidoane de plastic, nimic nu ni s-a parut prea greu. Surorile care aveau gradini aduceau cele necesare, iar când se terminau toate proviziile stateam in rugaciune si post înaintea Domnului, si primeam tot ce aveam nevoie.

La primul planseu al cladirii anexe au fost câteva sute de fraţi si surori, a fost multa munca. După terminarea mesei de pranz fratele pastor Ilie Tinco a mulţumit Domnului, apoi s-a cantat cântarea  „Fraţi, surori cantati toţi si va bucurati”. Noi surorile când am auzit aceasta cântare, cantam cu ei si lacrimam fiindcă niciodată nu ne-am fi gândit căci in locul unde era odata betie si destrabalare, va fi slavit intr-o zi numele Domnului.

Am lucrat la Pescarus pana la inaugurarea cladirii anexe unde urma sa ne adunam. La inaugurare(4 noiembrie 1994) am plans de bucurie fiindcă aveam un loc in care  sa ne închinam. După serviciul divin ce a avut loc cu aceasta ocazie am organizat o masa de dragoste pentru toţi cei prezenţi.

Pe lângă bucurii am avut si greutati, unii nu ne suportau fiindcă lucrarea inainta. Duşmanii  nostrii ne-au reclamat la Sanepid, bineinteles ca nu corespundea sala igienic fiindcă totul era improvizat. Când ne-am văzut in fata lor Dumnezeu a dat curaj si cuvânt unei surori care a vorbit in aşa fel incat la sfarsit ne-au zis: „Domnul sa va binecuvânteze.” Astfel Dumnezeu ne-a scapat de o amenda mare.

După ce s-a terminat constructia anexei, o luna am făcut pauza, dar in acest timp surorile au pregătit mâncare pentru a merge la spitalul din Gataia.

Fraţii au început sa lucreze din nou la constructia bisericii, iar noi surorile am început sa pregatim mancarea necesara, dar acum aveam bucataria noastră in noua cladire. Am hotarat  sa  adunam zeciuielile, iar cu banii stransi am mers la Lugoj unde exista o fabrica de textile. Nu cunoşteam pe nimeni la fabrica din Lugoj, dar am plecat cu incredintarea ca Domnul ne va purta de grija, si aşa a fost. In Lugoj ne-am întâlnit cu un frate cunoscut bine de noi, care ne-a întrebat cu ce ocazia suntem acolo, i-am explicat intentia noastră de a cumpara materiale mai ieftine, chiar rebuturi din care am dori sa facem lucruri folositoare. Dansul a spus ca intalnirea noastră nu este o intamplare, ci voia lui Dumnezeu, fiindcă cunoştea  pe cel care era director la aceasta fabrica. Insotite de acest frate am prezentat celor de la fabrica intentia noastră. Domnul ne-a binecuvântat si in acest loc, obtinand materialele mult mai ieftine. Aceasta a fost o alta experinta prin care l-am laudat pe Dumnezeu pentru ca era cu noi in tot ceea ce făceam.

Cand am ajuns acasă, împreuna cu surorile din biserica ne-am sfatuit ce putem realiza din materialele aduse. Fiecare s-a apucat de lucru, la masina de cusut, brodat sau manual. Scopul nostru era sa vindem aceste lucruri, iar banii obtinuti sa-i folosim la bucatarie.

Prima expozitie a fost organizata in atelierul fratelui Titi Ionescu, iar o sora care era vitriniera a aranjat cu toata dragostea ceea ce am lucrat. Una din surorile care a avut initiativa in aceasta lucrare era bolnava, dar totus a venit la pregatirea expozitiei, impreuna cu surorile prezente am făcut un cerc tinandu-ne de maini si am stat in rugaciune pentru sora noastră care era bolnava si pentru ca expozitia sa aibă rezultatul dorit. Domnul ne-a ascultat rugăciunea, sora s-a făcut bine putand participa la expozitie, iar expozitia a fost o reusita. Am văzut binecuvântarea Domnului peste aceste expozitii si am continuat cu ele, la bisericile din Lugoj, Caransebes, Resita, Otelu Roşu, Bocşa Montana si Bocsa Romana. Pe lângă expozitii am organizat si tombole, cu banii rezultati am asigurat mancarea necesara la bucatarie, fara a fi nevoie sa apelam la banii alocati constructiei. Au fost pe parcursul acestor expozitii si dezamagiri si incercari, dar Domnul ne-a dat putere si am fost in toate lucrurile biruitoare.

Fraţii si surorile din satele dimprejur au adus legume, carne si diverse alimente, iar de la Lugoj am primit butoaie cu miere. Surorile de la Biserica din Bocşa Montana ne-au ajutat intr-un mod deosebit in toata aceasta lucrare. Domnul sa rasplateasca dărnicia si efortul  fiecăruia ! Dumnezeu ne-a dat atât cat sa nu ducem lipsa de nimic.

Sora care a condus acest sector al lucrarii de constructie s-a imbolnavit, dar Domnul a pus pe inima altei surori care era proaspata pensionara sa preia aceasta insarcinare, iar când dansa nu a mai putut o alta sora a stat in spartura pana la finalizarea constructiei.

Dumnezeu s-a ingrijit in acest timp de sapte ani si jumatate din toate punctele de vedere, la bucatarie am avut totdeauna surori cu dragoste si dedicate lucrarii, raspunzand oricând la orice nevoie, iar la constructie Dumnezeu ne-a binecuvântat cu  fraţi daruiti lucrarii care au jertfit mult.

In perioadele de iarna, santierul s-a inchis, dar  Dumnezeu vazand ravna si daruirea copiilor Lui ne-a dat posibilitatea sa incepem o noua lucrare, legata intr-un fel cea cu expozitiile.

Am primit o scrisoare de la o sora Veta Samanta, plecata in SUA din biserica noastră, prin care ne anunţa ca vom primi mai multe bacsuri  cu materiale pentru a confectiona imbracaminte  pentru copii, perdele, draperi si cuverturi pentru diferite orfelinate din tara. Împreuna cu surorile din biserica ne-am organizat pentru aceasta lucrare si am început lucrul. Am luat legatura  cu diferiti fraţi pastori din tara sa vedem de ce este  mai mare nevoie, cerand orfelinatelor sa trimita comenzi. Când terminam o comanda, le pregateam in lazi si le duceam cu microbuzul bisericii pana in localitatea respectiva, de exemplu, la Prelipet de doua ori, Otelul Roşu de doua ori, Zagujeni de doua ori, Beius, Alexandria, Targu Jiu si Timişoara. Am mai făcut imbracaminte pentru famiile cu copii orfani,. In total am imbracat aproximativ 600 de copii. Materialele care nu s-au putut folosi pentru orfelinate s-au folosit la confectionarea diferitelor lucruri care s-au vandut prin expozitii si tombole. Cu banii proveniti  din vanzari am complectat nevoile de la bucatarie. Domnul a binecuvântat munca noastră, la sfarsitul constructiei am dotat cu cele necesare  bucataria(vesela si tacamuri pentru 150 de persoane).

Tot acest timp pe care Domnul ni la oferit de a lucra pentru El a rămas o amintire si o zidire sufleteasca extraordinara.

Prin constructia Casei de Rugăciune din Bocşa am realizat inca o data ce Dumnezeu mare si puternic avem !  Ionescu Lea si Brebenaru Zenuca

Această prezentare necesită JavaScript.

„ Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră …”

Privind în urmă şi amintindu-mi de perioada şantierului, pot spune că aceste cuvinte au fost cu adevărat reale pentru Biserica Domnului din Bocşa.

Era în anul 1994, luna septembrie. În primăvară, începuseră lucrările la anexă şi se desfăşuraseră bine pe parcursul celor cinci luni, care se scurseseră. La finalulul lunii septembrie, erau turnate cele trei planşee şi se lucra deja la mansardă. Uzina, mai funcţiona încă bine în Bocşa, mulţi dintre fraţi şi surori lucrând acolo. Sâmbăta, încercam să facem mobilizări mai mari, astfel încât lucrările să avanseze. Ne-am hotărât să începem şi fundaţiile stâlpilor de la corpul bisericii. S-a făcut un apel şi la Biserica din  Vermeş să ajute lucrarea. Într-o sâmbătă din finalul lunii septembrie un grup de aproape 20 de fraţi şi surori din Vermeş au venit să dea o mână de ajutor lucrării de construcţie. Au început să sape 4 dintre gropile de fundaţie pentru stâlpii situaţi pe latura dinspre „Pescăruş”.

Până seara aceste gropi de 2.40 m Î 2.40 m Î 1.40 m au fost gata. Era recomandat ca aceste gropi să nu fie lăsate în această fază, pentru a nu se afâna terenul, ci să se toarne cât mai repede posibil stâlpii.

În ziua respectivă, cu fraţii din loc s-a lucrat la mansardă, la centura finală şi la zidăria ce mai era acolo de ridicat. Văzând că se încheie săpăturile la cei 4 stâlpi, am hotărât spre seara, să rămânem vreo 7 fraţi din loc ca să turnăm fundaţiile celor 4 stâlpi. Zis şi făcut. Am pregătit „BECURILE” care erau celebre, fiind semnul că se rămâne  „suplimentar”,  şi rapid am trecut la muncă. Totul a mers foarte bine, s-au aliniat stâlpii şi s-au turnat până la nivelul cuzineţilor (40 cm sub nivelul pământului). Cam pe la ora 11 noaptea, s-a făcut o mică pauză pentru a  mânca. S-a mai găsit în bucătărie, nişte pâine şi miere şi apoi mai departe la muncă. La ora 4 dimineaţa fundaţiile celor 4 stâlpi erau gata. Am adunat repede materialele şi am pornit fiecare spre casele noastre. Pe când am încheiat totul şi am pornit spre casă a început să plouă uşor. În drumul spre casă unul dintre fraţi zicea: „bine că a dat Domnul ploaie că altfel adormeam”. Am ajuns acasă, am dormit câteva ore şi am venit la Biserica.

Privind în urmă şi gândindu-mă la jertfa depusă, doresc ca Domnul să se îndure ca această jertfă să fie de folos spre mântuirea multora din Bocşa. Gheorghe Coroiu-27.03.2005

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s